Creșterea afinelor
sfaturi privind nutriția culturilor

Necesarul estimat de nutrienți pe sezon (producție medie de 12 t/ha)

Recomandările specifice pentru diferitele substanțe nutritive depind de bogăția cu nutrienți a solurilor, de metoda de cultivare selectată și de mulcire.

Conținutul recomandat de nutrienți în solurile destinate cultivării afinelor (mg/litru de sol)

Rolul nutrienților selectați în cultivarea afinelor cu habitus înalt

Azot

Afineul are o cerință medie de nutrienți cu azot. Azotul este o componentă a aminoacizilor, proteinelor și acizilor nucleici, adică este necesar pentru creștere, atât în faza de diviziune celulară, cât și în creșterea vegetativă (alungirea lăstarilor, dezvoltarea și creșterea frunzelor). Ca o componentă a clorofilei, are un impact direct asupra fotosintezei, deoarece face parte din enzima RuBisCO, care joacă un rol esențial în legarea dioxidului de carbon de către plante. Furnizarea corectă a acestui nutrient plantelor de afine determină nu numai randamentul, ci și calitatea acestora.

Potasiu

Afinul are un necesar foarte mare de nutrienți cu potasiu. Potasiul este responsabil de buna funcționare a multor procese fiziologice în plante. Cele mai importante dintre ele sunt reglarea echilibrului apei în plantă și participarea la biosinteza zaharurilor. Potasiul are un efect benefic asupra suculenței, fermității și aromei afinelor.

Fosfor

Cerința afinului fata de fosfor este relativ ridicată. Rolul acestui nutrient pentru plante este semnificativ. Fosforul este o parte integrantă a membranelor celulare, făcând plantele să funcționeze corect. Este, de asemenea, un nutrient care participă direct la producția de energie a plantelor – prin urmare, este esențial pe parcursul întregii perioade de creștere. În plantele tinere, fosforul promovează creșterea sistemului radicular.

Calciu

Afineul are cerințe mici de calciu. Acest nutrient este esențial pentru formarea structurii peretelui celular (împreună cu borul) – prin urmare are o importanță structurală și bazală. Astfel, sporește rezistența naturală a plantelor la factorii de stres – cei biologici (boli) și cei de mediu (de exemplu, temperatura scăzută).

Simptomele deficiențelor de macro- și micronutrienți la afinele cu tufiș înalt

Azot – simptomele apar mai întâi pe frunzele mai vechi, acoperind cu timpul întreaga plantă. Creșterea este diminuată, iar frunzele sunt decolotare. Fructul este mai mic, tare și cu calități gustative mai puțin favorabile.

Fosfor – deficitul de fosfor se manifestă la plantele cu înrădăcinare slabă, creștere pipernicită și frunze slab dezvoltate, închise la culoare, de culoare gri-verzui mată. Culoarea frunzelor se schimbă de la violet la maro pe întreaga lamă a frunzei sau pe zonele exterioare ale frunzei. Scade eficiența formării de lăstari noi. Eficiența de stabilire a fructelor scade, ceea ce afectează în mod direct randamentul plantelor.

Potasiu – simptomele apar la frunzele tinere. Marginile și vârfurile frunzelor sunt cafenii și devin necrotice. În timp, necroza se manifestă în spațiile interveinale dintre venele principale, împreună cu cloroza interveinală. Stabilirea fructelor este limitată, iar calitatea fructelor este slabă.

Calciu – cel mai adesea frunzele mai vechi sunt cele care prezintă cloroză interveinală cu mici pete albe distribuite neregulat peste lama frunzei. Marginile frunzelor au o nuanță mată, se ofilesc și mor de la vârfuri la bază. Lăstarii se pot necrotiza complet. Maturarea fructelor este întârziată.

Magneziu – simptomele apar mai întâi la frunzele mai vechi, apare și cloroza generală, deși nervurile nu își pierd culoarea verde. În cazurile severe, deshidratarea apare datorită necrozei interveinale. Simptomele pot apărea și în vreme foarte caldă și uscată. Fructele din plante cu deficit de Mg sunt mai palide și au semnificativ mai puțină fermitate.

Sulf – simptomele sunt similare cu cele ale deficitului de N, dar cloroza progresează generalizat și uniform în întreaga plantă, inclusiv la frunzele mai tinere. Este tipică înroșirea pețiolelor și a nervurilor frunzelor. Frunzele mai vechi încep să se ofilească și prezintă cloroză marginală, cu moartea ulterioară a țesutului care se răspândește pe lama frunzei. Randamentul plantelor este redus semnificativ.

Bor – simptomele încep de obicei cu frunzele mai tinere sub forma culorii mai deschise. Deficiența severă se manifestă prin cloroză interveinală la frunzele mai vechi. Ocazional, tulpinile pot crăpa. Numărul de flori este, de asemenea, redus, iar stabilirea fructelor este slabă.

Cupru – deficiența se poate manifesta ca o ușoară cloroză generală împreună cu o pierdere permanentă de turgor la frunzele tinere. Marginile frunzelor se îndoaie și se usucă. Înflorirea și fructificarea sunt foarte slabe.

Fier – primul simptom al deficitului de fier este cloroza interveinală a celor mai tinere frunze, care se transformă în cloroză generală și provoacă în cele din urmă albirea completă a frunzei. Cloroza apare la baza frunzelor, cu nervuri penate parțial verzi. Atâta timp cât frunza nu s-a albit complet, se poate recupera după aplicarea fierului.

Mangan – în stadiile timpurii, cloroza ușoară apare pe frunzele tinere. În cazuri mai severe, venele penate sunt vizibile pe frunzele mai vechi. După aceea, o necroză gri-maronie progresează de-a lungul venelor frunzelor.

Molibden – un simptom precoce al deficitului de molibden este cloroza generală. Cu deficit persistent de Mo, frunzele mature au decolorare apoasă, verde pal pe marginile lor. Se ofilesc, devin gri-maronii și, în cele din urmă, mor. Creșterea și înflorirea sunt în general slabe.

Zinc – deficitul de zinc determină piticirea plantelor, scurtarea internodurilor și curbarea în sus a frunzelor tinere, dând plantei un aspect oarecum stufos. Frunzele sunt reduse în dimensiune. Frunzele mai vechi prezintă pete ușoare între nervuri; tabloul este mai agresiv decât în cazul deficienței de fier și mangan.

Fertilizarea afinelor

În cultivarea profesională a afinelor, din cauza cerințelor mari a afinelor cu tufiș înalt de apă și nutrienți și a unui sistem radicular foarte puțin adânc, se recomandă irigarea și fertilizarea plantelor cu apă furnizată (fertirigare).

Necesarul de nutrienți depinde de stadiul de dezvoltare a plantei. Afinele au cea mai mare nevoie de nutrienți cu potasiu, azot și fosfor. Această cerință crește odată cu dezvoltarea plantelor și atinge valoarea maximă în timpul perioadei de creștere intensivă a lăstarilor și a frunzelor, creșterea și maturarea fructelor.